Ivan cel groaznic (de haios)

Ivan cel groaznic (de haios)
Publicat: 21/07/2017, 17:48
Actualizat: 21/07/2017, 23:17

Tânărul europarlamentar, Cătălin Ivan, despre care nu se știe exact-exact dacă mai trăiește sau nu pe planeta Kiseleff, „s-a baricadat”, totuși, în partid și a început să se dezvolte în vintrele acestuia ca un intruder, pentru ca, mai apoi, chiar să-și promoveze intenția: „Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluție în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune și de direcție din ultimul timp. (…) Foarte curând vom prezenta public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noștri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune și câte nu. Important e să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în fața instanței sau cum să-i ajutăm să se îmbogățească mai ușor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil”, a postat Ivan pe Facebook.

Întrebat de niște doamne nelămurite, la tv, dacă vorbește serios, și cum le va propune colegilor din partid lucrarea sa, europarlamentarul a răspuns: „Da!” (adică vorbește serios – n.a.). „La Congres!” (adică, proiectul la care lucrează, „din interior”, va fi propus colegilor, spre adoptare, la un viitor congres al PSD – n.a.).

Sigur, întotdeauna lucrurile dezvoltate intestin provoacă momente în care ți se ia gazul. În rest, spre deosebire de noi, mai emotivi, conducerea partidului nu apreciază, deloc, curajul european, dar sinucigaș, al preopinentului.

Spre exemplu, Ecaterina Andronescu spune: „Poate să existe o nemulțumire într-o parte sau alta, într-un moment sau altul. Eu i-aș îndemna la înțelepciune pe toți cei care gândesc asemenea proiecte. PSD nu este doar un partid care are niște oameni, PSD are niște angajamente față de țară, pe care cred că este obligat să le respecte. Prioritatea PSD nu este să bandajeze rănile celor nemulțumiți, ci să respecte angajamentele pe care și le-a luat„.

Adică, tradus, putem concluziona că programul partidului, chiar dacă nu mai are legătură cu angajamentele din campanie, trebuie pus în operă, până la capăt, indiferent de consecințe, și nu care cumva abandonat de „dragul” unora mai conștienți de situație, recte „mai nemulțumiți”.

Și hai, Andronescu e moft, dar s-a sesizat însuși secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ștefănescu, care a reacționat „dur”, foarte „dur”, împotriva extraterestrului:

„Toată România a înțeles, toată Europa a înțeles, planeta Terra a înțeles și sunt convins că întreaga galaxie a înțeles. Lucrurile sunt simple. Un partid politic, care a câștigat alegerile politice prin votul popular, cu un program, și-a făcut un guvern și a rugat un coleg să conducă acest guvern. Când programul n-a mers, partidul care a luat voturile a cerut guvernului să facă o remaniere. Primul ministru nu a vrut să plece și s-a baricadat în Guvern, fiind nevoiți să facem moțiune nu împotriva unui guvern, ci împotriva unui singur om. (…) Eu nu pot să intru în dialog cu domnul Ivan. Dumneavoastră puneți în dialog cu mine oameni, care nu mai sunt membri de partid. (…) Ce treabă mai au oamenii ăștia, care sunt excluși din partid cu PSD. Dacă dumneavoastră vreți să-i promovați, e treaba dumneavoastră”, a spus Ștefănescu.

Eu, personal, mă mir, sincer, că nu l-a mai dat, încă o dată, afară din partid pe Ivan, în direct, așa cum a făcut cu șeful filialei Timiș a PSD, pentru că a întârziat cu excluderea lui Grindeanu din organizație. Timișoreanul s-a scuzat că n-a primit „hârtie” de la centru și centrul a trimis hârtie, de urgență, la Timiș, la cererea expresă a lui Ștefănescu. Urmarea?! 53 de primari PSD, din județ, au anunțat, potrivit A3, că vor pleca din partid odată cu fostul premier.

Vorba celuilalt secretar general, al fostului guvern Grindeanu: „Liviu Dragnea merge mai departe neabătut – păcat însa de PSD!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Cine este Elena Nechifor, femeia care îl sprijină necondiționat pe Mihai Albu în lupta cu...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Progres uimitor în accelerarea de plasmă! Reușita cercetătorilor din Germania
×